DIMINEATA Năvală
A năvălit în sufletul meu , fărăr de ştire.O lumină domoală ce căntă în culori auri , iti vine să te porţi pe braţe prin păduri , fără să ştii unde vei poposi vreodată , şi te indrăgosteşti cu blândeţea de fiecare dată , ce soarele cade pe urmele ei.
- Ehhheeeeii , iţi vine să strigi , frumosule bătrân derbedeu, du-mi paşii pe cărări nepovestite de sufletul meu Du-mă te rog să mă rog , du-mă să cad în genunchi , cu ochii scăldaţi de cerul înalt, picurând frumos pe pământ!!
Du-mă unde vei dori, unde vei şti du-mă şi iubeşte-mă , îndrăgosteşte-mă , risipeşte-mă şi înţelpţeşte-mă.
Adună toate culorile şi toate viorile într-un strop de lumină lină şi tăinuieşte-te.
Eu, voi încerca să păşesc cărarea până la tine,… doar mă voi gândi Şi mă voi îndrăgosti plângând; obosit voi poposi în câteva cuvinte simple şi…
vom fi.
În fiecare dimineaţă, te ridici din pat şi te gândeşti la ziua care vine. Eşti liber. Eşti un creator şi poţi alege. Ai dreptul să-ţi croieşti destinul cum îţi place. Este viaţa ta. Poţi să-i conferi un alt sens. Poţi merge pe un alt drum. Poţi… Dar ştii cum procedăm de obicei? Marea majoritate dintre noi alege drumul obişnuit, drumul bătătorit de alţii! Ne temem de necunoscut, de nou, de luptă şi trecem peste şansa de a fi noi insine. Aşa rămânem o posibilitate nerealizată… Vine o zi, însă, când priveşti înapoi şi atunci auzi glasul copilului din tine care te întreabă: “De ce n-ai riscat? De ce nu ai crezut în minunile pe care ai fost în stare să le săvârşeşti?” Iar tu nu ai niciun răspuns. Şi doar asculţi, înfrânt, cum plânge trist copilul pe care l-ai ucis în tine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Toate drepturile rezervate.
Este interzisă reproducerea textelor din acest BLOG fără acordul autorului și/sau citarea sursei.