,,DE CRĂCIUN...

FII

NEBUN ,,

CĂCI BUNI AM FOST

 PÂNĂ    ACUM

OAMENII GRI

 

Oameni gri

De ceva timp observam cozile de la plata facturilor pentru gaz, curent, telefoane; in primele zile ale lunii la ghisee , inainte de ora de deschidere 9 sau 10 se formau cozi considerabile .La inceput nu stiam de ce ? Apoi am observat oamenii de la aceste cozi, aveau o caracteristica oarecum comuna , nu o defineam inca, insa aveau ceva in comun: hainele, expresia fetii, varsta... situatia sociala ? Cozile semanau oarecum cu cele de dinainte de ’89 , dar la aceste cozi te lovea ceva evident : tacerea

.Inainte de 89 la o coada se vorbea mult oamenii isi discutau toate problemele se radea , cu mai multa sau mai putina perdea de Ceausescu , de Elena si mai mult , de saracia fiecaruia si a tutulolr, inainte de 89 coada era un fenomen trist ,dar energia oamenilor il facea placut si tragi-comic.Erau si foarte multe bancuri , la care participa intreaga coada , o fraza si o gluma era repede prinsa si transmisa la toti.Oamenii la acele cozi , fraternizau si in ochi le lucea ascunsa o luminita mica( unii foarte inteligenti vor efectua o extrapolare , chiar daca nu stiu ce inseamna o extrapolare si vor spune ca aceea era luminita de la capatul... stiti voi bine ) ,un fir de speranta, ca lucrurile inevitabil se vor schimba, ca va cadea Ceausescu ( acum nu mai are cine sa cada) ca,... va fi mai bine , chiar daca nu stiau ce este acel , bine.

La cozile de astazi oamenii nu mai vorbeau intre ei decat putin , putin de tot .Dialogurile sunt rastite , scurte, grabite . Speranta ca va fi mai bine nu mai era deloc , mai bine nu avea cum sa fie si de cazut nu mai putea sa cada nimeni.Astazi nu mai are cine sa cada.

M-am gandit atunci , ca cea mai mare bogatie a acestei tari sunt , acesti oameni care vor sta mereu la coada, care vor sta la coada mai ales ca sa-si plateasca niste datorii, din ce in ce mai mari pentru niste cotropitori din ce in ce mai abstracti mai nevazuti si mai hulpavi.Mai demult , stramosii acestora , plateau biruri mari catre stapanitorii lumii iar istoria ne invata cum ca , prin diferite forme de lupta oamenii au devenit liberi.

Liberi pentru ce , liberi , de ce? Adică cum ...liberi?

Omul este liber , cu cat are mai putine nevoi , materiale, da , materiale. In mod material depindem de hrana , de temperatura , de lumina , dar in mod esential depindem de iubire , de creativitate si de acel altceva care , pe unii dintre noi , ne face oameni.

Septembrie 1990

O ALTFEL GENEZĂ

 

O altfel Geneză

Eu,

Cred ca s-a Întamplat cam așa…

Dumnezeu a plecat

Pe neașteptate

Și , in grabă a uitat

Ușile neferecate…

Ori, poate că a rătăcit cheia

De la ușa cu Sfintele Taine.

Ceea ce-i sigur , este ca la intoarcere:

Barbatul deja , facuse Femeia!

• N-ai putut să răbzi nici o clipă!!!

• Mi-a lipsit prea mult FIINȚA TA mult iubită!

Mă plimbam pe aici in neștire

Chinuit de o prea mare IUBIRE

Neimplinită…nepotolită

Ca o sete, ca o dorință prea vie

Și atunci am zămislit

O faptură … asemenea mie!

• Prea bine. Insă ,va trebui de acum mereu să alegi…

Sudoarea frunții tale nu va seca .In veci

Pierdută-i pentru tine

Oricat de mica tihnă

Nici sufletul , nici mâna nu vor mai ști odihna

Căci crunta este Taina

Oricărei zămisliri

Si n-o vei ști cunoaște,

Căci e ascunsă bine

In pântecele celei

Create chiar de tine…

Vei vrea desavarsirea!

Dar nu o vei avea ,

Iar ochiul tău de-a pururi va jindui spre Mine…!

Dupa lectura Celor 7 zile cu Cezar Ivănescu scrisă de Viorel Ilișoi

 

    Acest om-poet , a fost stapînit de un ,, daimon- deamon,, nu știu exact forma cît mai corectă pentru a prinde esența cuvîntului. Un daemon în sensul cel mai socratic cu putință, nicidecum în sensul de ,, demonic,, porpriu literaturii și credinței creștine.

Poetul deplin este poet mai ales prin viața sa , prin modul în care se raportează la lume, deorece poetul asemenea unui preot budist sau inițiat yoghin sau orice om care a experimentat latura spirituală a acestei existențe, se consideră purtător al Cuvîntului Divin.

Însă Cuvîntul Divin , nu poate fi scris, și nici chiar rostit. Cuvîntul Divin poate fi doar experimentat. El poate fi cunoscut în mod ,, revelat,, și împlinit prin trăire și împlinirea sa.

 Pentru ca Mesajul Divin să fie revelat , are nevoie de un ,, vas,, în care acest Cuvînt să ia formă materială. Acest ,, vas,, poate fi Poetul ,Preotul, Vraciul, Șamanul , adică cei care pot primi , Revelația,, .

Eu pe poetul Cezar Ivănescu îl asemuiesc unui astfel de ,, vas,, în care revelația arde , are un proces de combustie spre a se împlini.

Acest om- poet a ,, ars ,, în combustia stîrntă de cuvântul Divin în procesul Lui  de a se împlini.

Cuvîntul Divin , nu poate fi rostit , poate fi numai trăit și împlinit, însă de cele mai multe ori în acest proces , vasul în care a fost pus Cuvîntul divin , este grav deteriorat, este distrus, ars , pînă la cenușă.

Însă , în timpul acestui proces de ardere- împlinire , El și el poetul împreună cu Zeul , ne lumineză pe noi, și ne descoperă Taine.

Noi trebuie doar să ne bucurăm de lumina și împărtășirea acestor Taine.

Scrisoarea din gunoi

 

Scrisoarea din gunoi

Sâmbătă, după prânz am coborât cele cinci etaje, cu greu, cu greu din cauza moleșelii lenoase care m-a cuprins în ultima vreme, am coborât să arunc gunoiul .

M-am târât pe mine și picioarele mele cu greu până la amenajarea ultra futuristă care este azi locul unde aruncăm gunoiul.Undeva pe un stâlp o plăcuță te anunță ca și cum ți-ar șopti la ureche o informație vitală:

LOC SUPRAVEGHEAT VIDEO.

Corpul meu tresare și devine deodată mai atent. Pasul mi se transformă într-o unduire armonioasă: poate am ocazia să apar pe micul ecran . Întreaga mea minte și atenție se concentrează pe această informație de maximă importanță – suntem supravegheați video!

- De ce oare?

- Cum ,, de ce,, dobitocule: pentru binele tău și al comunității . Numai așa pot fi respectate regulile comunitații care este înglobată într-o unitate globală sincretică și apoteotic elevată , numai așa putem depista dușmanul comun , îl putem expune și elimina prin atitudinea noastră vigilentă și promptă pentru a eluda și expune orice pericol la securitatea general-națională.

Mi-am dat seama că vorbele îmi sunau în urechi , parcă șoptite de altcineva . Ce să fie oare asta? Ar trebui să mă îngrijorez? Aud voci ? Nu, nu era cazul , mi-am dat seama că înainte de a pleca de acasă tocam citisem un ,, comunicat-notificare,, venit pe o rețea de socializare care mă anunța că am fost avertizat cu privire la o postare a mea și așa eram notificat că riscam să mi se interzica dreptul de a posta sau de a comenta sau de a socializa , nu mai știu bine , oricum urma să mi se interzică ceva, poate dreptul de a exista. Nuuuu, nu au cum să-mi interzică așa ceva ! Nuuuu, nu se poate.

Am continuat să mă târăsc pe mine, corpul și picioarele mele până la locul ultra supravegheat video unde urma să arunc gunoiul. Mergeam ca și teleghidat .

Insă cred că e și momentul ca să ajung la punctul care a decalnșat dorința mea de a scrie aceste rânduri.

Tocmai ce am aruncat gunoiul meu fiind supra supravehgeat video și conștient de acest lucru. M-am întors ,târându-mi corpul încet spre etajul 5 în apartamentul ce gazduia corpul meu lânced și obosit de aproape 30 de ani, când privirea mi s-a oprit pe imaginea pe care am surprins-o în fotografia de mai sus.

Printre lucruri aruncate claie peste gramadă, saci, scaune, pungi pline cu hartii, cărți, haine : se vedea că cineva scăpase de o gramadă de lucruri ce nu-i mai trebuiau în casă. Poate se muta, poate muta pe cineva , făcea curat aruncând tot ceea ce nu mai avea nevoie. Și ochii mei s-au oprit pe un mic plic roșu . Plicul se distingea timid și discret față de restul lucrurilor aruncate la gunoi.

Nu pot descrie bine nici plicul și nici măcar scrisul scrijelit pe plic.

Deodată absolut tot universul s-a oprit în loc. Nu am cuvintele pentru a scrie ceea ce am simțit văzând plicul acela cu destinație precisă :

TATA

Toate plicurile , dureros de asemănătoare , scrise de fiica mea acum.... he ,he,he mulți , mulți ani în urmă, le aveam prăfuit aranjate într-o cutie așezată frumos intr-un raft prăfuit de bibliotecă. Erau acolo , toate . Cuprindeau mărturisiri neașteptate, rugăminți, urări, rugăminți și nenumărate desene copilărești . Lucruri atât de mici și atât de importante, de care nu mă voi despărți niciodată. Căci făceau parte într-un mod profund înglobat în ființa mea cea mai intimă.

Nu puteam arunca așa ceva , oricât praf s-ar depune peste cutie și peste plicuri, căci scrisul acela era permanent viu undeva în adîncul meu.

Plicul acela , pe jos, lângă gunoi, alături de lucruri odată utile, acum devenite doar gunoi, m-a aruncat într-un vârtej fiind incă o dată o imagine a lumii în care trăim vrând-nevrând.

Cine, aruncase plicul mic și roșu cu destinație precisă?

Să fie copilul care a crescut , să fie tatăl care a uitat, și nu mai vrea să-și aducă aminte ,să fie noua amantă a tatălui care vrea să scape un loc de amintiri nedorite, să fie noul soț al mamei recăsătorite?

Să fie copii născuți în noua relație? Sau să fie doar simplu , împietrirea, uitarea și indiferența lumii de azi ?

Câte povești ale lumii în care trăim se ascund în plicul mic de lângă gunoi?

E însăși această scârbavnică de viață care ne- a înstăinat , ne-a micșorat inimile , le-a împietrit și care cu zumzăitul ei monoton ne transformă încet , încet în gunoie demne doar de a fi

,,Video Supravegheate,,

Fapte paranormale inexplicabile! Mit sau realitate? | Emil Strainu si D...