A venit o gâza mică
Si s-a asezat in pripă
Pe un fir de iarba verde
Tot spunând ca ea nu crede
Că o frunză atât de mare
E cărată în spinare,
De-o furnică.
Un bondar
De cel sfătos
Astăzi bâzăie mai gros:
Nu stiu unde a răcit
Vocea de I s-a dogit
Si e tare pus pe sfadă
Căci la noapte
Nu mai poate
Ca să cânte –o serenadă
La iubita din grădină
A noptii
Si
a inimii lui Regină
Rugăciune,
In seara aceasta , nu vreau nici un glas
Nimic să nu tulbure micul popas
Mă vreau singur si-nalt
In bucurii simple , adanc sa mă scald.
Nu voi iubi pe nimeni seara aceasta
Si nici nimic nu voi dori:
Ochii orbi, urechile blege
Si mintea , nimic, nimic nu va intelege
In seara aceasta mă voi fi intâlnit deja cu Dumnezeu.
Linişte
ploaia
Ascultă tu
Cum linişte ploaie
Cum vântul cantă Hai-Ku
Si îndoaie
Privirile-n suflet.
Acolo-n adânc,
Cât de ‘nalt e înaltul
Şi ce rugă fierbinte
Coboară din ceruri , cuminte.
O! Prea mult delicată,
Prea mult adorată
Întinde mana in sus cu mirare
Si asteaptă așa să-ti picure-n palma,
Răcoare.
Ridică-ţi ochii inalti între umeri
Şi-ii las-n adânc ,
Cântând simfonii fară nume.
Dezbracă-ti apoi făptura întreagă
Într-un dant dezmătat
Uită tot ce ştii
Uită tot ce-ai învăţat…
Uită sărutul , uită moartea
Uită… tot inceputul.
Te îngenunche apoi cu sfiala
Şi aşteptă cu fruntea înaltă
Pe iarba domoală
Aşteaptă ca de nicăieri
Să vină o şoaptă
Să te dezmiardă , să te inalte ,să te piardă.
Negrul amărui
Negrul amărui, negrul amărui
Cu parfum inalt si adânc de gutui
Ca.... intr-un alt timp,
sau poate ca intr-un palat
Cand sufletul vrea să inoate
Incă ne-intrupat
Simţirea se inalţă si scapă
De carnea mustindă de apă.
Se inaltă in aer si chiar mai sus,
.....Iar acum incape o rimă terminată-n Iisus
Dar tu , te simti mai adânc si mai inalt
Si vrei sa devii... Celălat!.
Nu vrei să fii mai bun sau profund
Mai frumos, mai bogat!
Ci vrei sa fii intr-un fel de ne-explicat
Te vrei singur şi’nalt
Immmmprăştiat
In simfonii de cuvinte
Ce freamată , ciudat
De parcă-ar fi vii.
Stănisciana
Începui să cantec lung
Lung, prelung să mi-l alung
Inlăuntrul să-mi ajung
Începusem să mă stea
Lângă mult iubita mea
Care strălăbălucea
Iubindu-te ...,dumneata!
Începusem să-mi încep
Taciturn cuvinte-n piept
Şoporopotind încet
Ca un murmur deşuet.
Poposind lângă poet
Fruntea ,mi-am plecat încet
Murmurând si descifrând
Gândurile-ngândurând.
Linişte
E linişte de ingeri
In frumusetea ta
Atat de delicată,
Că simt ,cum picură lumina
Domol ,din fiecare stea.
Mon bequin,
Iti mai aduci aminte
Pe când clădeam cărarea ce
Ce urcă inspre tine?
Pe când zilele mele se desirau, aline,
Ca fumul ce se-naltă
Din vreascurile verzi?
Pe-atuncea,ziua-ntreagă
Cu ochi deschisi visam
Iar noaptea,pe-ntuneric
Cu ochii intre umeri
Visarea,cu visare
Adâncă,mi-o traiam.
M-am inaltat o clipa
Aproape lângă tine
Si numai cu tristetea
Abia de ajungeam
Să-ti mai culeg ,pierdute
Tristeti diamantine
Ce rasunau pe pietre
In armonii sculptate
Ca luna ce se zbate
Izbindu-se de geam
Stiindu-te aproape
Atâtâ de aproape
Că uneori chiar glasul
Ti-l auzeam cum sună
Alunecand in piept
Mă-ndepartam departe
Si aproape niciodată
Nu-ti auzeam chemarea
Si nu stam să te astept
Te mai zaresc doar uneori
In jocul lor netulburat
Ca o lumina de viori:
Te simt atuncea cum te pierzi
Nebună , ca si altădat
In ochii lui cei negri
In ochii ei , cei verzi
Aş vrea acuma să fiu
Un cântec izvorât din pământ
- O , Doamne mai fă-mă o clipă
Un copil preaplăpând
Fă tu aşa o minune
Despietreşte-mi inima
Si fă din adănc să răsune
Un imn , fremătând
Amestecă-mi lutul iară, In Taină,
Si fă din coasta mea să apară,
Frumoasa,cu ochii viorii
Cu zâmbetul curcubee,
Cu şoldul umed,
O copilă de-a pururi,
Niciodată femeie.
***
Trăieşte Doamne în inima mea ,
Si nimeni nicicând nu ştia .
Du-mă departe , du-mă pe o stea
Ce rece şi cald strălucea
Uită,toate amitirile grele,
Aruncă spaimele, fricile
Aruncă toate zăbrelele
Si numele uită-le; La urmă
Aruncă,
Adânc adanc , mângăierile
******
He he, hei , sufletul meu vagabond,
Sufletul meu albastru , sufletul meu bllond!
De cate ori nu te-am rugat
Să mă zvârli dimineeata devreme
Din pat
Pe pajisti senine
Să mă sui
Pe mine peste mine
Să pui…
Inalt catarrg
De care fruntea să-mi sparg
Nu,iubită a mea
Eu nu am să-ti spun
Că mi-e dor
Decat daca dor o sa-mi fie.
Nu am să spun că iubesc
Decât ,daca eu insumi
Iubirea voi fi.
Fără de a lua aminte
Multele noastre cuvinte
Nu mai găsesc drumul pana la noi.
Cuvantul Cel Binevestit
S-a rătăcit
Sau poate demult a murit
Pe buzele noastre
Flete , vestejite , confuze.
Douăsprezeca ora ,
Ei ,dorm mofluzi şi serioşi
La ora douăsprezece jumătate
Ei nu inţeleg că la uşa
lor
Cineva vine şi bate
Ca într-o colivie cu singurătate.
Dorm corpuri lâncede, parfumate
Dorm visurile şi iubirile toate.
E ora lor de moarte şi de frig.
E ora când suflete se deschid.
Se sparg atunci,în clinchete fine
Complicatele structuri cristaline
Ale cuvintelor dintre noi.
E ora când, neruşinaţi
Şi goi,
Ne privim aşa cum eram înainte.
Căci e ora tăcută,
Fără cuvinte.
E ora noastră de neruşinătate
E ora lor de însingurătate
De frig , de frică,de păcate.
Dezmăţat
O!, prea mult delicată
Prea mult adorată
Intinde mâna in sus cu mirare
Si-asteaptă –asa
Să-ti picure-n palma
răcoare.
Ridică-ti ochii inalti intre umeri
Si-ii lasă-n adanc , cintând
Simfonii fără nume.
Dezbracă-ţi apoi faptura intreagă
Intr-un danţ dezmăţat
Uită tot ce stii
Uită tot ce ai invatat
Uită sărutul uită moartea
Uită… tot inceputul
Te ingenunche apoi cu sfială
Si-asteaptă cu fruntea inaltă
Pe iarba domoală,
Asteptă , ca de nicăieri
Să vină o soaptă
Să te dezmiardă , să te inalte , să te piardă.
AM VRUT SA SCRIU IN ASTA SEARA
…. O de iubire odă
O, de iubire…
Dar, n-am putut
Si-atât
Căci sunt bătrân şi putred şi trecut.
Mai bine să cânte un disc
Cu Tudor Gheorghe
Căci să mai cânt nu pot .
Mi-e sufletul mort
Si-ii atât de târziu
Că eu nu mai ştiu
S-apuc încotro?
Ei mă vor să fiu un om cuminte,
Să stau să ascult , să iau aminte.
Să nu fiu eu , ci un străin…
Si atunci mă vor iubi
Cu dragoste cuminte.
Să fiu bătrân şi tăcut
Si atât
Fără vise, făra viitor
Fără trecut
Umbra
Cu trupulei cel
fraged
Si albă precum
neaua
Cu sânii
tresărind
La orice adiere
a baterii de vint
Părea o zeitate
venită dintre nouri
Aicea, pe
pământ.
Atâta de
frumoasă
De tânără, de
dulce,
Si mersul ei
părea
Parcă-o plutire
de lebădă
Ce merge să se
culce.
………………………
In urmă-I insă
ce e?
Ce este
mogâldeaţa
ce-n urmă-I se
strecoară?
E neagră, e
urâtă
E bosumflată,
Hâdă!!
Cu-n păr ca mii
de ace
Şi vai, atăt de
strâmba
De parcă se
târăşte, pe brânci
Ca o şopârlă.
Când ici, vezi
se chirceşte
Când iat-o cât
de luungă
Se face, cât
zici peste
……………………..
Nut e speria ,
seniore,
Pe acest pământ
, şopârla
E a
domnişoare-I,
Umbra!
Ghem
Te blestem
domnişoară
Ce cu mintea-ţi
prea uşoară
Mult m-ai
zăpăcit
şi m-ai chinuit
Când vroiam
să-ţi spun
cât imi eşti de
dragă
Ţu-mi ziceai
nebun
Şi-ţi ardea de
şagă
Zilele şi nopţi
te urmam supus
şi-adormeam
răpus
sub a tale porţi
Tu mergea-i-n
trăsuri
Şi nu stai
să-asculţi
Pe cel ce-ţi
cânta
Şi umbla
desculţ”
Acum, eşti
bătrână
Si vrei tot
să-mi dai
Să-ti mai cânt
in strună
Măcar pentru o
lună
Plângi si-ţi
pare rău
Că nu-s tot al
tău
Să-ţi mai răzi de mine
Cum ştii tu mai bine.
Vechii cavaleri
Toţi te-au părăsit
Degeaba le ceri....
Ai îm- bă- trâ- nit!
Din parfumul tău
Umbră n-a rămas
Si-acum văd şi
eu
C-ai un neg
Pe nas
Cadoul din Ajun
Azi, in
dimineaţa de Ajun
Am primit un
cadou
Ascuns bine si
impăturit.
m-am apucat
de despachetat
incat in faţa lui am in-genunchiat
si,incet,
incet am descoperit:……
Cadoul meu era Infinit.
Era o bucata uitata
Din ceea ce eram eu
Odata
Era o de nemasurat de mica fărimă
Din veşnicia uitată
Intr-o poezie fără de nici o rimă
Scrijelită pe o bucată
Dintr-o lacrimă
Neplansă incă din copilărie
Si aşa am înţeles că veşnicia
E viaţa trăită
de
clipă de fiecare clipă
Am simţit atunci un indemn
Ceva dintr-u adînc mi-a dat ghies
Si am inţeles …
că nu mai am de ales:
Vesnicia trebuie trăită.!
Iar din adînc am inceput să cern
Undeva din adînc
Din piept
Simţeam că nu mai pot să aştept
Din mine şi de peste mine
Izvora
In aer, pe pereţi, pe podea
Cuvantul etern!
Doamne,
ce bine si linişte era
Cu ochii-nganduraţi?
De ce iti plang obrajii
De ce ti-e versul’ncet?
Si fruntea rasturnata
preadureros pe piept?
Invata sa fii singur
Cu tine si cu EL
Invata noi cuvinte
Uitand tot ce-ai gandit
Cladeste inca-odata
Castelul prabusit
Iubeste ca pamantul
Samanta ce-a’ncoltit
Inalta-ti ochii in crestet
Respira linistit
Du-ti gandul pan-la capat
Si fa-l nemarginit
Iubita mea
Iubita mea cu privirile fine
Cu coapse lungi…. Diamantine
Iubita mea, iubită
Prea mult iubită, de nimeni dorită.
Iubita mea peltică si obtuza
Neimplinit de nemarginita
Iubita , vesnic plictisita
Cuvintele grele ce ti le spun
Nu sunt cuvintele mele
Sunt cuvinte
Venite
Asa din senin, de nu stiu unde!
De nu stiu cum de nu stiu cine….
Rostite
Dar e mai bine sa ti le le spun
Acum
Cat e inca pamantul proaspat si bun
Iubita mea cu sanii goi
Ca si copii parasiti
Singuri,
ramasi fara de parinti
Si foarte, foarte cuminti
