În Adânc
Coboară-n adânc
Acolo unde e liniște multă
Coboară și stai,
Stai așa ca și când,
Acolo e cineva ce te-ascultă!
Ți-ascultă fiece gând
Ce nici măcar n-ai apucat a-l rosti.
Cuvintele acolo nu sunt,
nici rostite , nici înainte gândite de altcineva,
nu sunt
Încă născute de inima ta
Sunt doar unduiri
Sunt valuri ale tăcerii
Căci ele născute
Încă nu sunt.
Cuvintele sunt copii
Pe care îi naște inima ta
Noaptea, din tăcere,
Adânc
Nimic de ele nu știm
până când
sunt rostite , pe rând
dimineața devreme
La cafea
Pornesc apoi alene
prin lume, călătorind
Mai zglobii, mai leneșe mai tăcute
se-ntorc apoi, noaptea târziu
se-ntorc însoțite la spate
de fapte.
Bune , urâte, ne-rușinate.
Se așează tăcute în fața ta
Și coboară apoi în Adânc
Pentru a fi martori tăcuți
La judecata ta.
Coboară-te deci
în adânc
Și stai așa liniștit
Până când....Până când
Nu vei mai auzi nici un gând
