Babilon
Dintr-o beznă-ntunecată
Dintr-un haos, dintre ani,
A venit un OM , săracul
Și-a făcut întăi o casă,
L-a făcut pe Dumnezeu și
l-a invitat la masă.
L-a cântat, l-a preaslăvit
până când sătul de vorbă
L-a aruncat în infinit.
***
Iar acuma stă sărmanul,
Gras și nesătul, avarul
Disperat și strigă PACE
Când i s-a umplut paharul!
Căci nebunul, nesătulul
Tot Pământul și-a dorit
Tot pământul vrea să-l aibă
Tot pământu-au cumpărat
Pân si-n ceruri au săpat
Unde n-a mai căutat??
După -o altă bogăție
dar nu vrea ca să priceapă
Că Pământul ăsta mare
Nu-i mai lung și nici mai lat!
Astfel omenirea-ntreagă
S-a mpărțit în țări și-n nații
S-au numit cu toți : popoare
Ba chiar și-au făcut Istorii
Pline de viteji ce luptă
De la care copii învață:
Pentru Țară
Să O -MO-A RE!
Unii și-au făcut religii
Țeluri, crezuri, Dumnezei!
Ce se bat cu arma-n mînă
Că n-au loc să mai încapă!
Alții au scris Legi cu duiumul
Le-au făcut cu multe fețe
Nimenea să nu priceapă!
Iar în timp ce unii luptă
Și muncesc să-nalțe Temple pentru niște tineri Zeii
Alții sfarmă ziduri de biserici
ridicate tot de ei!
Dobitoci sunt ceia care cred că nu știu mai nimic
Dar mai mulți sunt proștii
Care cred că Adevărul
Din nimica l-au găsit.
Cred că-n lumea asta strâmbă
Unde toți se bat ca-chiorii
Și se-mpart în națiuni
Ce au fiecare-n frunte
Câte-un Idol preaslăvit
Ei, sperând să ia Pământul
Ce îl cred
Ne-mărginit!
Și a cărei bogăție toți o speră
Făr de fund
Și nu vor ca să mai știe
Că Pământul,
E rotund....
E mai înțelept ca singur
Să te-afunzi
În singurare
Să-ți înalți adânc
Tot gândul
Și să strigi cât poți de tare
Cu Tăcere-asurzitoare:
Omule cu aripi frânte
Din jivină târâtoare
doar visează pentr-o clipă
La ceva atât de mare
Ca întreaga ta Ființă
să se vrea
Ne-muritoare!
