BABILON

 

 Babilon

Dintr-o beznă-ntunecată

Dintr-un haos, dintre ani,

A venit un OM , săracul

Și-a făcut întăi o casă,

L-a făcut pe Dumnezeu și

l-a invitat la masă.

L-a cântat, l-a preaslăvit

până când sătul de vorbă

L-a aruncat în infinit.

***

Iar acuma stă sărmanul,

Gras și nesătul, avarul

Disperat și strigă PACE

Când i s-a umplut paharul!

Căci nebunul, nesătulul

Tot Pământul și-a dorit

Tot pământul vrea să-l aibă

Tot pământu-au cumpărat

Pân si-n ceruri au săpat

Unde n-a mai căutat??

După -o altă bogăție

dar nu vrea ca să priceapă

Că Pământul ăsta mare

Nu-i mai lung și nici mai lat!

Astfel omenirea-ntreagă

S-a mpărțit în țări și-n nații

S-au numit cu toți : popoare

Ba chiar și-au făcut Istorii

Pline de viteji ce luptă

De la care copii învață:

Pentru Țară

Să O -MO-A RE!

Unii și-au făcut religii

Țeluri, crezuri, Dumnezei!

Ce se bat cu arma-n mînă

Că n-au loc să mai încapă!

Alții au scris Legi cu duiumul

Le-au făcut cu multe fețe

Nimenea să nu priceapă!

Iar în timp ce unii luptă

Și muncesc să-nalțe Temple pentru niște tineri Zeii

Alții sfarmă ziduri de biserici

ridicate tot de ei!

Dobitoci sunt ceia care cred că nu știu mai nimic

Dar mai mulți sunt proștii

Care cred că Adevărul

Din nimica l-au găsit.

Cred că-n lumea asta strâmbă

Unde toți se bat ca-chiorii

Și se-mpart în națiuni

Ce au fiecare-n frunte

Câte-un Idol preaslăvit

Ei, sperând să ia Pământul

Ce îl cred

Ne-mărginit!

Și a cărei bogăție toți o speră

Făr de fund

Și nu vor ca să mai știe

Că Pământul,

E rotund....

E mai înțelept ca singur

Să te-afunzi

În singurare

Să-ți înalți adânc

Tot gândul

Și să strigi cât poți de tare

Cu Tăcere-asurzitoare:

Omule cu aripi frânte

Din jivină târâtoare

doar visează pentr-o clipă

La ceva atât de mare

Ca întreaga ta Ființă

să se vrea

Ne-muritoare!