Scrisoarea din gunoi

 

Scrisoarea din gunoi

Sâmbătă, după prânz am coborât cele cinci etaje, cu greu, cu greu din cauza moleșelii lenoase care m-a cuprins în ultima vreme, am coborât să arunc gunoiul .

M-am târât pe mine și picioarele mele cu greu până la amenajarea ultra futuristă care este azi locul unde aruncăm gunoiul.Undeva pe un stâlp o plăcuță te anunță ca și cum ți-ar șopti la ureche o informație vitală:

LOC SUPRAVEGHEAT VIDEO.

Corpul meu tresare și devine deodată mai atent. Pasul mi se transformă într-o unduire armonioasă: poate am ocazia să apar pe micul ecran . Întreaga mea minte și atenție se concentrează pe această informație de maximă importanță – suntem supravegheați video!

- De ce oare?

- Cum ,, de ce,, dobitocule: pentru binele tău și al comunității . Numai așa pot fi respectate regulile comunitații care este înglobată într-o unitate globală sincretică și apoteotic elevată , numai așa putem depista dușmanul comun , îl putem expune și elimina prin atitudinea noastră vigilentă și promptă pentru a eluda și expune orice pericol la securitatea general-națională.

Mi-am dat seama că vorbele îmi sunau în urechi , parcă șoptite de altcineva . Ce să fie oare asta? Ar trebui să mă îngrijorez? Aud voci ? Nu, nu era cazul , mi-am dat seama că înainte de a pleca de acasă tocam citisem un ,, comunicat-notificare,, venit pe o rețea de socializare care mă anunța că am fost avertizat cu privire la o postare a mea și așa eram notificat că riscam să mi se interzica dreptul de a posta sau de a comenta sau de a socializa , nu mai știu bine , oricum urma să mi se interzică ceva, poate dreptul de a exista. Nuuuu, nu au cum să-mi interzică așa ceva ! Nuuuu, nu se poate.

Am continuat să mă târăsc pe mine, corpul și picioarele mele până la locul ultra supravegheat video unde urma să arunc gunoiul. Mergeam ca și teleghidat .

Insă cred că e și momentul ca să ajung la punctul care a decalnșat dorința mea de a scrie aceste rânduri.

Tocmai ce am aruncat gunoiul meu fiind supra supravehgeat video și conștient de acest lucru. M-am întors ,târându-mi corpul încet spre etajul 5 în apartamentul ce gazduia corpul meu lânced și obosit de aproape 30 de ani, când privirea mi s-a oprit pe imaginea pe care am surprins-o în fotografia de mai sus.

Printre lucruri aruncate claie peste gramadă, saci, scaune, pungi pline cu hartii, cărți, haine : se vedea că cineva scăpase de o gramadă de lucruri ce nu-i mai trebuiau în casă. Poate se muta, poate muta pe cineva , făcea curat aruncând tot ceea ce nu mai avea nevoie. Și ochii mei s-au oprit pe un mic plic roșu . Plicul se distingea timid și discret față de restul lucrurilor aruncate la gunoi.

Nu pot descrie bine nici plicul și nici măcar scrisul scrijelit pe plic.

Deodată absolut tot universul s-a oprit în loc. Nu am cuvintele pentru a scrie ceea ce am simțit văzând plicul acela cu destinație precisă :

TATA

Toate plicurile , dureros de asemănătoare , scrise de fiica mea acum.... he ,he,he mulți , mulți ani în urmă, le aveam prăfuit aranjate într-o cutie așezată frumos intr-un raft prăfuit de bibliotecă. Erau acolo , toate . Cuprindeau mărturisiri neașteptate, rugăminți, urări, rugăminți și nenumărate desene copilărești . Lucruri atât de mici și atât de importante, de care nu mă voi despărți niciodată. Căci făceau parte într-un mod profund înglobat în ființa mea cea mai intimă.

Nu puteam arunca așa ceva , oricât praf s-ar depune peste cutie și peste plicuri, căci scrisul acela era permanent viu undeva în adîncul meu.

Plicul acela , pe jos, lângă gunoi, alături de lucruri odată utile, acum devenite doar gunoi, m-a aruncat într-un vârtej fiind incă o dată o imagine a lumii în care trăim vrând-nevrând.

Cine, aruncase plicul mic și roșu cu destinație precisă?

Să fie copilul care a crescut , să fie tatăl care a uitat, și nu mai vrea să-și aducă aminte ,să fie noua amantă a tatălui care vrea să scape un loc de amintiri nedorite, să fie noul soț al mamei recăsătorite?

Să fie copii născuți în noua relație? Sau să fie doar simplu , împietrirea, uitarea și indiferența lumii de azi ?

Câte povești ale lumii în care trăim se ascund în plicul mic de lângă gunoi?

E însăși această scârbavnică de viață care ne- a înstăinat , ne-a micșorat inimile , le-a împietrit și care cu zumzăitul ei monoton ne transformă încet , încet în gunoie demne doar de a fi

,,Video Supravegheate,,