R o t i ț a

 

Mă urcasem cu picioarele pe umeri

Și ,

I-am văzut de sus :

Împărțindu-și

Ochii, rărunchii,

Obrazul drept, obrazul stâng

Urechea ruptă,

Picioarele betege,

Vedeam cum din puținul meu, fiecare își alege

De ce avea mai multă nevoie prin jurul casei .

Așa iubita mi-a luat buzele.

Inima îmi fusese luată cu muultă vreme înainte

de o fată,

o fată foarte cuminte .

Ochii, îi pierdusem din tinerețe

- aceea perioadă a vieții de care ne amintim

Cu o prea prefăcută tristețe-

Îi pierduse la Jocul

La care dacă nu te ajută norocul

Îți pierzi liniștea , mințile ,

Nevasta, prietenii , banii, dorințele.

Mă durea cruzimea lor

omenească

Și le zâmbea prietenos.

Au ajuns să se se obișnuiască.

Când îă vedeam , le aruncam de departe

câte un os

După care plecau :

Ce om frumos , ce om norocoss,

ce om os , ce os , ce os !!

Și uitau.

Un singur lucru nu au uitat

ROTIȚA.

Da, bucata mică și perfect rotundă

Cre le-a scăpat la sfârșit din mâini.

N-a putut fi împărțită.

Au însăngerat-o cu batjocura

Au tras de ea – nu se rupea.

Apoi au calculat:

Logic era mult prea mică

era chiar puțin ridicolă.

În mare parte scăpa înțelegii lor.

Așa că : nu au păstrat-o !