Cântare

Cântare

Om nătâng, om nătâng

Te vei chinui mereu

Fruntea tristă, ochi ce plâng

Pe drumul scurt și greu.

Tu, om nătâng ce duci supus

În spate-un dumnezeu de rând

Când vrei voi să urci mai sus

Ai să te frângi , înapoi în pământ!

În lumea asta a nimănuia

În care cântece-au secat

Nicicând nu vei putea

Statuia,

S-o mai învii , ca altădat!

Căci numai pentru-o scurtă clipă

Cândva demult , tu ai visat

Iar mai apoi, cuprins de frică-ai fugit

Iar visul , l-ai uitat.

Eu, eu vreau să-ți aduc înapoi

Ce-ai pierdut

În bătălia dintre Timp și Minut.

Vreau ca ochii negri

Să mai poposească

Pe icoana dumnezeiască.

Vreau gândul care să-njure cinstit.

Să știu: Cine e Viu

Și cine-a Murit?

Oooooo! Dă-mi puterea Doamne

Ca lumea asta s-o strivesc

Și din adâncul care doarme

O alta nouă să ivesc.

Căci nimenea de pe pământ

Nu-și mai încearcă azi norocul

Să se ridice din mormânt

Ca să să mai fure din Cer , Focul!

Și mai dă-mi Doamne: Un Cuvânt!

Doar unul , și cu El să cresc

O nouă lume pe pământ

Iar asta veche : s-o strivesc!