Poveste cu Dumnezeu

Poveste cu Dumnezeu

-   Dumnezeu…………….!? Da, da Dumnezeu!

- Ce vorbă mare măi omule, adică cum Dumnezeu?

- Păi, cum să-ţi spun , cum să-ţi explic

- Chiar există?!

- Bineinteles că nu ! Cum o sa existe Dumnezeu! 

Paharul aceste există,masa aceasta există… Dumneata 

exist , eu exist.Dar Dumnezeu, nu!

Dumnezeu ESTE asa pur si simplu.

- Ei bată-mă să mă bată… adică cum?

- Ei iaca , Ti-aduci aminte de serile in care mama 

ne spunea povesti in fata focului.Era iarnă afară şi frig si 

ningea frumos iar noi şedeam in faţa focului şi ascultam, atât, ascultam.

- Da , ce bine era. Parcă chiar noi am fi fost o poveste. Tare bine mai era.Mirosea a lemn de brad si a rasina arsă… era aşa o pace in toate.

- Ei vezi, tot aşa şi şi Dumnezeu. ..Eu şi cu tine şi mama şi focul si zapada existam. Dar povestea şi pacea şi frigul de afar’ erau acolo cuprinzându-ne erau aşa ca amurgul sau ca lumina diminetii… pur şi simplu

- Da tot aşa si Dumnezeu, este pur si simplu!

- Adica Dumnezeu e aşa ca o poveste?

- A… nu doar atât! Dar uneori e ca şi aerul ce pluteste in jurul povestilor.

- Dar asta e ca o picatura dintr-un ocean câci:

Dumnezeu…:.Este ceea ce face fiecare cu singurâtatea lui.